Visualizzazioni totali

domenica 12 febbraio 2017

A semnat oare Vasile Alecsandri aceste versuri?

Carlo Policano, un italian care locuiește și activează la Chișinău, fiind un bun prieten al Moldovei, a publicat nu demult pe Facebook un articolaș despre Pușkin, care a trezit însă o vie polemică. Așa cum domnul Policano citează o poezie denigratoare la adresa poetului rus, pe care ar fi scris-o V. Alecsandri, am intervenit afirmând că bardul de la Mircești nu ar fi putut semna niște versuri atât de proaste și vulgare. Dar m-am bazat doar pe intuiția mea istorică și literară. Nu dispun de dovezi concrete. Cu cele ce urmează mă adresez specialiștilor și opiniei publice ca să demonstreze că versurile în cauză sunt o nerușinată făcătură care îl denigrează pe V. Alecsandri. Căci, după cum mi-am dat seama, există o sumedenie de persoane care, pornind de la niște atitudini naționaliste și rusofobe, sunt gata să sacrifice bunul nume al lui Vasile Alecsandri de dragul unei pretinse revanșe față de imperialiștii ruși și poetul lor Pușkin. Țin să subliniez de la bun început că nu îi aduc domnului Policano nicio învinuire, dumnealui a relatat doar ceea ce a aflat din sursele sale de la Chișinău.

Carlo Policano, în articolul său, zice așa:
Cel mai celebru dintre personalitățile exilate la Chișinău a fost Pușkin, care s-a aflat în acest oraș din 1821 până în 1823. Poetul rus, aflându-se într-un loc pe care îl considera ostil, și-a trăit exilul basarabean într-un mod virulent și provocator. Așa cum între timp viața de societate a Chișinăului devenise strălucitoare grație mulțimii de emigranți ruși, Pușkin o făcea pe anticonformistul și pe Don Juan, avea o viață de boem.

Moldova i-a oferit poetului rus prilejul să cunoască viața de la hotarele de miază-zi ale imperiului, unde a descoperit durerosul contrast dintre convențiile societății înalte ruse pe de o parte și libertatea senzuală a populațiilor din sud, străine vieții urbane, pe de altă parte.

Părăsind Chișinăul în 1823, Pușkin zice cu bucurie adio unui oraș care l-a strâmtorat, l-a sufocat. Această atitudine a sa, precum și alte versuri critice ale poetului față de locul său de exil, au provocat reacția supărată a unui important intelectual moldovean, Vasile Alecsandri. Acesta îi răspunse cu 3 strofe otrăvite.”

Traducerea traducerii pe care o face Carlo Policano mi se pare importantă pentru mesajul ei cultural, de aceea voi reda-o mot-a-mot în continuare: „Ești mai negru decât țiganii, tu, cel care ai cerșit la noi ani de zile, tu, cel care ai fost primit și care nici măcar mulțumesc nu ne-ai spus. Te-am ospătat cu daruri de pâine și sare. Iar tu în zori ni te-ai căcat în flori. Dă-ți atunci seama că nu ești un cal arab, dar un porc.” (Sei più nero degli zingari, tu che hai mendicato da noi per anni, tu che sei stato accolto e che non ci hai detto neanche “grazie”. Con doni di pane e di sale, col vino della nostra cantina ti abbiamo ospitato. E tu all’alba ridendo, ci hai cacato sui fiori.
[…] Lo vedi allora? renditene conto:non sei stato un cavallo arabo ma un PORCO!)

Acesta ar fi deci mesajul pe care îl trimite Vasile Alecsandri lui Alexandr Pușkin, mesaj care astăzi, într-un context de intensă globalizare, îl preiau italienii, mâine americanii, poimâine chinezii. Și care mesaj, paradoxal, nu lovește nici atâtica în marele Pușkin, dar în micul de Alecsandri și în nefericita cultură românească a două țări vecine și prietene. Suntem de acord? E bine așa? Iată și originalul pretinsei „opere alecsandriene” din care sorb vigoare aprigii luptători pentru ideea națională:

Fiind mai negru ca țiganii
Ce-ai tot cerșit la noi cu anii,
Tu cel primit cu dor de sus
Nici bogdaproste nu ne-ai spus.

Cu dar de pâine și de sare,
Cu vin din valea noastră mare
Te-am ospătat, dar tu în zori,
Râzând, te-ai scârnăvit în flori.

Apoi prin codri de milenii
Ai tot umblat, râzând alene,
Ei, vezi, atunci pun mâna-n foc:
Tu n-ai fost cal arab, ci porc!


Să facem acum câteva observații.
  1. Aceste execrabile versuri nu conțin nici un marcator lingvistic al limbii române din sec. 19 în care a trăit Alecsandri, din contra, avem chiar expresia „codri de milenii”, care face mai degrabă parte din apanajul expresiv al secolului 20.
  2. Autorul lui „Vasile Porojan” și a „Istoriei unui galbân”, luptător convins pentru cauza eliberării țiganilor, nu și-ar fi permis să-i folosească pe țigani ca termen negativ de comparație.
  3. Boier mare, om fin educat la Paris, ar fi coborât oare Alecsandri atât de jos ca să scrie despre un alt poet cum se scârnăvește în flori în zorii zilei? E de neimaginat.

Și totuși minciuna, falsul, făcătura aceasta grosolană a prins și a înșelat multă lume.
Cum a fost posibil? A fost posibil, cred, datorită ignoranței generale în materie de literatură, a fost posibil datorită valului de naționalism care a cuprins Basarabia proaspăt desprinsă de URSS. Faptul că ne-am recăpătat istoria, literatura, demnitatea a fost foarte bun, o meritam, a fost rău însă că această minunată revoluție basarabeană a servit drept prilej pentru a lovi fără discernământ în valori general recunoscute.

Pușkin, în acest sens, a fost o țintă perfectă. Boris Druță, un literat amator, compune un eseu (http://www.poezie.ro/index.php/essay/193729/index.html ) în care își varsă toată supărarea asupra poetului exilat în Basarabia. În viziunea lui Boris Druță, Pușkin se face vinovat de a fi zis că Moldova este o pustietate, că moldovenii sunt greoi, că moldovencele cedează cu ușurință, că Chișinăul este plictisitor etc. În loc să fie recunoscător poporului moldovenesc pentru ospitalitate, curvarul și bătăușul de Pușkin, căci așa este descris poetul (mă rog, cred că pe bună dreptate), deci în loc să pupe mâna moldovenilor, rusul își bate joc de ei. Pușkin se face a nu vedea cultura, tradițiile, folclorul moldovenesc. Un rus obraznic și porcos, mai pe scurt. Anume așa ca să corespundă clișeului naționalist preferat al moldovenilor: rusul este un porc. Și cred că anume în acest raționament putem găsi explicația apariției falsului cu poezia lui Alecsandri. Boris Druță o citează și oferă ca sursă ziarul „Țara” din 21 mai 1991. Îmi imaginez că cineva, aș vrea mult să știu cine, a făcut gestul orwellian de a rescrie istoria, pentru ca să se dovedească că nu numai noi, dar și înaintașii erau vajnici luptători cu rușii.

Declar că, pentru a dovedi paternitatea lui Alecsandri asupra versurilor în cauză, nu mă satisface sursa „Țara” 21 mai 1991, nu tot ce scriu ziarele e de crezut. Aduceți-mi un citat din opera completă a lui Alecsandri. Unde și când a publicat Alecsandri această poezie? Sau cine mărturisește că ar fi citit-o poetul cu vreo ocazie, la „Junimea” de exemplu?

Nu este șagă să aruncăm o ocară veșnică asupra bardului de la Mircești. Și nu este bine să ne imaginăm că suntem ca popor și cultură mari și tari. Să recunoaștem cu modestie că merităm din partea altor popoare și niște zâmbete ironice.

Nessun commento:

Posta un commento