Paradoxala Italie

Italienii îs nemulțumiți. Toți? Nu toți, dar mulți. Se vede după cum îi votează pe Grillo și Salvini, unul - saltimbanc, altul - huligan. Și de ce sunt nemulțumiți italienii?

Păi, din cauza nedreptăților, a inegalităților. Da, da.

SUA și Marea Britanie, dacă e să vorbim de inegalitate, sunt primele în listă. Au un capitalism puțin regularizat, dinamic însă, cu mulți bogați, dar și mai mulți săraci. Spre deosebire de țările Europei de Nord - Finlanda, Norvegia, Danemarca – unde vedem un model social mult mai egalitar, o societate a bunăstării, grație impozitării mai dure și politicilor de redistribuire. Și mai puțin dinamism, mă rog.

Între acești doi poli opuși ai capitalismului stau Germania, Franța și Canada.

Și Italia? Italia e paradoxală. Pentru că Italia se regăsește, din punctul de vedere al sociologilor, alături de SUA și Marea Britanie. Exact, în zona inegalităților extreme. Este oare posibil? Italia comunistă, Italia sindicatelor bătăioase, Italia Serviciului Sanitar Național gratis pentru toată lumea, să fie ea o orânduială așa de crudă și nedreaptă?

Da, da. Așa e, o spun specialiștii. Atenție, însă, ne previn aceștia, dacă Statele Unite și Marea Britanie sunt dinamice, Italia de abia se târâie, economia ei bate pasul pe loc.

Uitați-vă numai la indicele mobilității intergeneraționale, adică fiți atenți la măsura în care tinerii moștenesc situația materială a părinților lor, fie ea bună sau rea. În țările cu o inegalitate mare mai mult de o jumătate din copiii bogaților vor fi bogați și ei – și viceversa. Pe când în nordul Europei procentul e mult mai mic, doar 20-30 la sută din tineri vor fi sortiți să moștenească bogăția sau sărăcia părinților. În ceea ce privește mobilitatea intergenerațională, Italia este iarăși în compania proastelor exemple. Cu o importantă deosebire însă. În țările anglo-saxone, da, inegalitatea e foarte mare și se transmite din tată în fiu. Dar posesorii unui atestat de studii superioare de calitate câștigă în schimb mult mai mult decât cei care posedă, să zicem, doar diplomă de școală medie. Mai mult cu 70%! Cu alte cuvinte, inegalitatea ca și cum ar fi constrânsă să se transmită nu așa, pur și simplu, prin acte de ereditate, ci prin intermediul unei costisitoare investiții în studii universitare! Frumos!  În Italia nu, nu se întâmplă așa ceva. Unul care se cheamă „dottore” câștigă de abia cu 20% mai mult decât unul care nu e „dottore”. De fapt, așa e și în țările nordice. Unde în schimb e mai mult stat social, mai multă bunăstare!

Ce le rămâne de făcut italienilor? Să fie nemulțumiți. Să voteze contra centralelor atomice, contra TAV-ului, contra articolului 18, contra reformei învățământului și a celei constituționale. Să ceară și să tot ceară de la stat, să facă greve care paralizează transporturile…

Mă întreb, unde vor ajunge ei cu o așa situație și cu așa atitudini iresponsabile?

Unde? Păi la restaurant, știut lucru.