Natalia German la Roma: Moldova e pe calea cea bună

Aflată în vizită la Roma, Natalia Gherman, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, a găsit timp ca să se întâlnească, pe 22 aprilie, la Hotel Quirinale, și cu reprezentanții diasporei moldovene. A venit împreună cu Stela Stîngaci, ambasadoarea la Roma, Daniela Morari, şef-adjunct al Direcției generale Integrare Europeană din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, și alți colaboratori.

Ascultând-o pe doamna Ministru de Externe...

  Subsemnatul a participat, cu alte prilejuri, la mai multe întâlniri ale oficialilor moldoveni cu diaspora, unele erau de rutină, altele aveau evidente scopuri electorale, niciodată însă discursul politicienilor care ne vizitau nu a fost atât de, cum să zic, victorios. Pentru că Natalia Gherman ne-a anunțat într-adevăr două victorii importante: parafarea acordului de asociere cu UE de la Vilnius și obținerea regimului de vize liberalizat, care înseamnă libera circulație a moldovenilor în spațiul Schengen, din 28 aprilie curent. Aceste victorii nu au fost niște promenade distractive sau niște favoruri pe care cineva a binevoit să ni le facă, au reprezentat munca de ani de zile a echipelor din minister, nenumărate vizite și tratative cu oficialii europeni. În rezultat, a spus doamna Gherman, avem acel voluminos, de circa o mie de pagini, tratat de asociere care este foarte favorabil Republicii Moldova. Nu au deloc dreptate gurile rele care vorbesc despre aceea că ne vor invada mărfurile ieftine din Europa, că ne va fi distrusă agricultura de concurența alimentelor din vest etc. Odată cu semnarea acordului, vom avea imediata deschidere a pieții europene pentru exporturile moldovenești, pe când piața noastră va fi protejată, deschizându-se treptat, pe măsura fortificării producătorului local. În consecință, acordul de comerț liber cu UE va schimba totalmente Republica Moldova. Ne vom alinia la alte standarde, vom schimba transporturile, turismul, industria, agricultura.

Cursul pro-european al țării va fi pus în mod serios la încercare în anul acesta, prin alegerile parlamentare, care vor avea loc cu toată probabilitatea în luna noiembrie. Va fi o luptă dură, amplificată de contextul internațional, cu susținătorii politici ai înscrierii în noua Uniune sovietică care se cheamă Uniunea vamală. Aceștia sunt în primul rând comuniștii lui Voronin și socialiștii lui Dodon. Propagandiștii Uniunii vamale, a spus Natalia Gherman, au la dispoziție resurse financiare enorme. Noi, pro-europenii, ne bazăm mai mult pe rațiunea cetățenilor care sperăm că vor ști să evalueze just avantajele Vestului față de Est. Și ne bazăm pe voi, moldovenii din Occident, sperând că-i veți ajuta pe cei de acasă ca să facă alegerea corectă.

Cu ministrul Muncii și Politicilor Sociale G. Poletti

În legătură cu relațiile moldo-italiene, Natalia Gherman a spus că se află la un nivel fără precedent. Atitudinea oficialilor italieni față de reprezentanții Moldovei este foarte călduroasă. Cu nicio țară din Uniunea Europeană, cu excepția României, Republica Moldova nu are relații atât de bune. Acest fenomen doamna ministru și-l explică prin buna imagine pe care au creat-o țării lor imigranții moldoveni din peninsulă. Și nu numai. Avem un mic contingent de militari moldoveni în Kosovo, în trupele KFOR, încadrați într-un batalion italian; moldovenii colaborează și se înțeleg foarte bine cu italienii. Avem apoi 600 de companii cu capital italian în Moldova, camera de comerț și industrie moldo-italiană. Există o cooperare strânsă și între Ministerul nostru de interne cu poliția și carabinierii din Italia, am realizat operații comune în vederea combaterii criminalității organizate și traficului de persoane. Vom participa la Milano Expo, unde vom avea un pavilion propriu, amplasat în mod avantajos,  consacrat producției agricole bio.  Nu e de mirare deci că Italia ne-a susținut masiv pe plan internațional, regimul de vize liberalizat l-am obținut și datorită acestei țări. Iar pentru viitorul apropiat bunele relații billaterale devin și mai importante, pentru că în curând Italia va deține președinția Uniunii Europene.

Cu Federica Mogherini, omologul italian

Ce acorduri negociază actualmente Republica Moldova cu Italia? În primul rând acordul despre protecția socială a migranților moldoveni, care este foarte important, dar și greu realizabil. S-au făcut deja mai multe runde de tratative. Un alt acord este cel referitor la migrația forței de muncă, în cadrul căruia partea italiană s-a angajat să instruiască personal în Moldova. Lucrul acesta a și fost făcut, numai că cei peste 300 de oameni instruiți nu au fost încă angajați în câmpul muncii în Italia. Vom insista ca prevederile tratatului să fie îndeplinite. Se discută și despre recunoașterea titlurilor de studii și calificărilor profesionale. Vom avea întrevederi cu Federica Mogherini, Giuliano Poletti ș.a.

Răspunzând la întrebări; alături - ambasadoarea Stela Stîngaci

   Și așa s-a ajuns și la întrebările din public. Peste șefa diplomației de la Chișinău au plouat întrebări ca acestea. „Doamnă Gherman, îmi sunteți chiar simpatică, dar Moldova, cu corupția ei din învățământ și justiție, cu presa ei care nu e liberă cum se zice, cu aeroportul Chișinău închiriat rușilor – nu mi-e simpatică deloc. Se face ceva în acest sens?” „Eu sunt student, aș vrea să mă întorc acasă, pentru că aici sunt străin. Dar și mai străin mă simt acasă din cauză că am o altă mentalitate. Nu vreau un salariu ca în Europa, doar ceva mai multă justiție și protecție socială.” „Doamnă Gherman, dumneavoastră ați fi început războiul cu Transnistria – care ne-a fost și ne este străină! – așa cum a făcut-o tatăl dumneavoastră, Președintele Mircea Snegur?” „Un cunoscut de al meu s-a întors definitiv în Moldova. Cu tot calabalâcul agonisit. Ei bine, la hotar i-a fost vămuită și mașina personală, și frigiderul, și tot. Omul a trebuit să-și răscumpere lucrurile pentru care plătise deja o dată. Dar cum este posibilă o așa bătaie de joc?” „Oare s-ar putea ca în gări și aeroporturi să fie afișate niște postere cu informații utile pentru emigranții care se întoarc acasă?”

La aceste, și alte întrebări, șefa diplomației a dat răspunsuri diplomatice. A recunoscut că da, avem încă foarte multe probleme. Dar nu stăm pe loc. Se fac drumurile. Dezvoltăm sistemul de învățământ adaptându-l la necesitățile economiei naționale. Corupția este combătută, sunt retrase licențele judecătorilor necinstiți, sunt eliminați din poliție angajații corupți, avem o presă mult mai liberă decât în Rusia, Ucraina, Bielorusia…

 Din cuvintele Nataliei German respira un mare optimism. Suntem pe calea cea bună, ne sugera.  Am crezut-o.

Rodica a văzut India

Să-mi spuneți sincer: cine din voi ar fi în stare să scoată cu inimă ușoară 3500 de euro din buzunar și să facă o călătorie în India? E clar, foarte puțini, mai degrabă nimeni. Și am să vă spun de ce. Vă împiedică bunul simț, cumințenia aia mic-burgheză cu dorința ei de a economisi, de a pune banii deoparte, pentru casă, pentru mașină, bani albi pentru zile negre. Dar mai ales vă împiedică faptul că nu aveți pasiuni răvășitoare, că nu vă atrage mistica. Mistica! Senzitivii! India! Ce îmbietor sună!

Pe Rodica Negru însă, o moldoveancă de vreo 40 de ani din Roma, mistica o atrage cu forța unui magnet. Irezistibil, din tinerețe. A citit zeci de kilograme de literatură despre puteri miraculoase, energie pozitivă și negativă, linii deschise de comunicare cu divinitățile cosmice, telepatie, telekinesis, medium, guru, karma și alte fantastlâcuri în care noi, oamenii obișnuiți, nu credem. A urmărit emisiunile despre senzitivi și bătăliile lor televizate, cele mai ales de la televiziunile rusești… Ce câștigă, din toată pasiunea ei, Rodica? E o întrebare absurdă, pentru că Rodica își satisface pasiunea pur și simplu, ceea ce o face fericită. Iar în rest… pierde. Bani pentru călătorii la Moscova, ca să-și cunoască Învățătorul, pe marele Vladimir Muranov, propovăduitor al unei înțelepciuni exoterice și interpret de mantra în limba sanscrită. Bani pentru călătoria în India, pe urmele înțelepților Orientului. Și pierderile, după cum prevestesc înțelepții, vor continua și în viitor.

Rodica s-a întors din India cu câteva zile în urmă. Înainte de plecare, deoarece o cunosc, am implorat-o pe toți dumnezeii să renunțe la aventură. Am speriat-o cu eventuale pericole la pândă. I-am zugrăvit ce ar putea ea să-și cumpere cu banii pe care îi arunca în praful Indiei: șiruri lungi de peștoaice grase la cuptor cu felii de cartof și rozmarin, butoaie de Nero d’Avola și Falanghina, haine Armani și pantofi Gucci… Dar cumpără vreo trei hectare de pământ în Moldova! Pune-i la bancă! Du-te și te distrează în cluburi de noapte la urma urmei! Mai mare folos ai să ai decât de la vacile și mizeria de pe străzile Indiei…

Nu. Rodica Negru a plecat în India. A zburat mai întâi la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, unde s-a întâlnit cu grupul lui Vladimir Muranov care venea de la Moscova. Au luat apoi toți avionul spre Bangalor. Ajunși pe solul sacru al Indiei, pelegrinii noștri au luat calea spre Puttaparthi, orașul celebrului înțelept Sathya Sai Baba. La Puttaparthi, în ashram, adică în templul Învățătorului, se zice că totul e pătruns de o vibrație de iubire universală, iar omul se simte divin, pentru că Sai Baba, mort deja de câțiva ani, este el însuși Dumnezeu, iar spiritul său plutește prin aer și se atinge de toți. Sai Baba îi primește cu brațele larg deschise pe oamenii de orice religie, cultul său fiind sincretic, e asemănător cu creștinismul, dar împrumută câte ceva ceva de la mai multe religii, dar mai ales de la induism. Datorită lui Sai Baba, Puttaparthi a devenit un oraș celebru în toată lumea, țintă de pelerinaj mondial, iar Sai Baba însuși a făcut o sumedenie de opere de binefacere, a creat spitale și locuri de muncă.

- Și deci, Rodica, care au fost revelațiile tale spirituale, ia spune.

- În India mi-a plăcut absolut totul. Și lecțiile-seminare, și excursiile pe care le-am făcut, și natura, și mâncarea.

- Și grupul ăsta al lui Muranov, din care făceai tu parte, pe cine mai avea în componența lui?

- Cinci persoane din membrii grupului erau ucenicii lui Muranov. Apoi erau curioși alde mine. Era o femeie care venise tocmai de la Vladivostok, din Extremul Orient, cheltuise o groază de bani.

- Stai un pic, ucenicii pricep că doreau să devină un fel de guru și ei, dar ceilalți ce căutau?

- Păi au venit într-un loc deosebit al Pământului, unde canalele energiei cosmice sunt deschise, unde plutește spiritul lui Sai Baba și unde deci este posibil să te transformi. Unii au venit să se tămăduiască. Muranov însuși este considerat vraci, tămăduitor.

- A, poate că și tu crezi că dacă te doare ceva, urmează să te duci nu la medicul de familie, dar la vraciul de la Moscova.

- Da, pentru că medicina tradițională face numai rău.

- Bun, să lăsăm subiectul ăsta că mă enervezi. Ia spune cum vă petreceați vremea în India?

- Ne sculam la 4.15 dimineața ca să fim la 5.00 în templu. Acolo ascultam slujba și mantrele care se cântau. Era frumos. Mă simțeam foarte bine. Seminarele cu Muranov le făceam pe acoperișul unei case cu șapte etaje, așezați turcește pe niște pernuțe, la lumina lumânărilor. Era totul neobișnuit, natura exotică, vacile de pe străzi, maimuțele care intrau în camera hotelului dacă nu închideai bine fereastra. Am avut și un ghid indian care ne-a dus prin muzee, ne-a vorbit despre induism și despre caste. Am făcut o excursie și la Goa, unde există o plajă minunată, am făcut baie în ocean, apa era caldă, de 30 de grade, se zbenguiau delfinii. Am văzut o foarte frumoasă cascadă. Eram cazați chiar pe țărm, în niște căsuțe pe picioare de lemn…

            Într-adevăr, Rodica Negru a făcut o călătorie frumoasă. India e minunată. Am zis lucrul acesta mai ales după ce azi dimineață am preparat un ceai nemaipomenit din frunzele de ceai aduse de Rodica din India. Îl sorbeam și simțeam cum mă pătrund liniile de forță ale Universului, iar în cap îmi zboară un roi de gânduri mistice. Trăgeam în nări aroma ceaiului și pronunțam: Buddha Shakyamuni, Nirvana, Navamalika…

Putin are curaj. Dar noi?

Putin este un om curajos. Nu i-a fost deloc ușor să violeze bunăcuviința relațiilor diplomatice, să renunțe la discuțiile prietenești cu granzii Europei și Americii, să se lipsească, poate, de caldele sentimente de simpatie ale amicului Silvio Berlusconi. Dar a făcut-o, totuși. A dat cu putere cu bâta-n baltă de-au sărit stropii și pe Obama, și pe Merkel. (Berlusconi s-a salvat pentru că, se pare, era la serviciu într-o cooperativă socială, îngrijea de o bătrânică neputincioasă). Putin deci, oricât și-ar dori-o, nu va mai putea flecări zâmbitor cu frau Merkel. S-a terminat. Și-a făcut gustul, dar va poza doar cu tigrii și urșii din grădina zoologică.

 Dar curajul  autodistrugător al lui Putin a fost un cutremur binefăcător pentru mersul lumii. Căci în această lume multe lucruri stăteau prost, nelalocul lor, ca drobul de sare de pe sobă de asupra leagănului copilului, ca scaunul cu piciorul frânt de pe care poți cădea, ori ca sapa uitată în grădină cu tăișul în sus. Calcă un copil și se taie. Dacă lucrurile care stăteau prost au căzut, ori dacă au devenit cel puțin vizibile după cutremur, nu face decât să ne bucurăm. Nici Crimeea, nici orașele rusești din estul Ucrainei, nu stăteau bine. Nu stătea bine nici Transnistria în Republica Moldova. Poate că nici Basarabia nu stă bine în afara României.  Toți luptătorii pentru pace au mizat pe garanțiile de securitate ale marilor puteri, nu și pe forțele proprii. Greșit! Trebuie să fii tu stăpân în ograda ta. Tu, ca ucrainean, trebuie să te înțelegi cu rusul din Harkov, tu, ca moldovean, trebuie să fii bun vecin cu găgăuzul. 

     

Așadar, de față cu agresiunea cinică a lui Putin, s-a văzut cât valorează garanțiile internaționale de securitate și au devenit limpezi o serie întreagă de lucruri care mai înainte rămâneau în ceață. Nu erau pur și simplu crezute. Nu erau considerate logice. În primul rând, posibilitatea că Rusia va declanșa un război. Rusia, se părea, nu va mai fi agresivă ca în trecut, nu îi convine. Poate să-și impună interesele în mod pașnic. Cu gazele, cu petrolul, cu bomba atomică.  Ei bine, s-a văzut că Rusia e plină nu numai de gaze, dar și de surprize. O lecție formidabilă pentru toată lumea. Și pentru Occidentul în criză economică și în criză de identitate, vreau să spun de aia, gender. Cam răutăcios cum sunt, voi face o comparație, poate cam deplasată. În timp ce sultanul Mohamed asalta zidurile Constantinopolului, învățații din cetatea asediată discutau aprins despre sexul îngerilor: îs băieți ori fete? În timp ce Rusia se înarmează și acaparează Ucraina, Occidentul discută despre sexul neutru și căsătoriile gay. 

Ce a învățat Occidentul din lecția lui Putin? Statele Unite au învățat că nu e bine să depindă de corăbiile cosmice „Soiuz” pentru a transporta astronauții pe orbita circumterestră. Europa – că nu trebuie să depindă de gazul rusesc și că urmează să aibă surse alternative de energie. Nato a învățat că nu trebuie să reducă armamentele și că urmează să apere la modul serios hotarele estice ale alianței. România a aflat că nu stă atât de rău cu sursele energetice, dar că armata nu prea face față.

 În fine, Republica Moldova realizează că nu are o națiune închegată, ca și Ucraina de altfel, și că statalitatea ei s-ar putea să fie spulberată ca un castel din ciocălăie de păpușoi. În mass-media moldovenești apar scenarii de groază care prezic ocuparea Transnistriei și Găgăuziei. Și, minune! Unii oameni cu scaun la cap încep a vorbi despre națiunea moldovenească, despre acea națiune moldovenească despre care subsemnatul scrie deja de multă vreme în bloguri și gazete necitite, nebăgat de nimeni în seamă! Nu despre națiunea moldovenească bazată pe limba moldovenească și pe ignoranța obraznică a moldoveniștilor, dar despre națiunea moldovenească civică, unită pe baza limbii române și valorilor europene. Iată ce zice istoricul Petru Negură în acest sens: „În Republica Moldova nu există o comunitate, există segmente răzlețe,  grupuri etnice construite pe bază de apartenență etnică, lingvistică și, deseori, politică și geopolitică, dar nu există o comunitate națională, care să fie solidară în anumite contexte, decât în situații foarte episodice, de exemplu, în contextul unui meci de fotbal. Din păcate, nu există o solidaritate în societatea nostră, deci asta ar trebui construită și apoi, eventual, conceperea unor simboluri care să semnifice această solidaritate.”  Deci, grație lui Putin, poate că prindem la minte.

Putin a răsturnat cu curaj o situație care stagna și nu părea să aibă vreo ieșire. Putin a impus lumii găsirea unor soluții.  Cutremurul provocat de Putin cere soluții rapide. Dar nu pentru a pune lucrurile înapoi cum au fost. Trebuie puse altfel, ca să nu se prăbușească cu dezonoare la cutremurul următor. Dar pentru aceasta e nevoie de curaj. Din păcate, cei născuți să se târască nu știu a zbura. Românii și moldovenii așteaptă să fie salvați de alții. Am urmărit distrându-mă copios cum unii moldoveni prieteni de facebook așteptau cu sufletul la gură ca americanii să introducă flota în Marea Neagră, ca avioanele Nato să se ridice în zbor pentru a-i învăța minte pe ruși. E ridicol. Adevăratul curaj e să iei drobul de sare de pe sobă, să repari scaunul cu trei picioare, să ridici sapa și s-o pui la locul ei în sarai.  Adevăratul curaj în aceste timpuri furtunoase, m-am gândit, e ca guvernul Moldovei să inițieze niște tratative cu Transnistria (care nici ne vrea, nici ne iubește) pentru a o recunoaște, cedându-i localitățile de peste Nistru de sub jurisdicție moldovenească, dar păstrând Tighina. Ori ca România să propună clasei politice de la Chișinău un proiect serios de Reunificare. O sugerase și excentricul Jirinovski, care  de data aia îmi păruse cuminte. 

Apărătorii Creștinătății

    

Îi crezuse și Cantemir. Vor veni cu o mare oaste din Răsărit și vor salva Moldova de păgâni. Vor da demnitate dinastiei domnești. Vor face ca țara să mai răsufle după atâtea dăjdii și biruri și pocloane la Stambul…  Și au venit, chiar Petru cel Mare și oastea lui, la Ieși, și boierii moldoveni s-au așezat la ospăț cu rușii și au băut vin de la franțuzi, de au mărmurit de beți… Dar când a fost să fie să-i înfrunte pe turci, la Stănilești, rușii și moldovenii au fost bătuți. Oricum, rușii au fost văzuți atunci ca salvatori. Și mai apoi, când au făcut revoluția din 17, toți oropsiții lumii au privit la ei cu speranță. Dar speranța le-a fost amăgită. Rușii nu aduseră în lume, cu revoluția lor, decât iluzii și sărăcie. Și nu le rămânea rușilor decât să se pună pe muncă, să-i ajungă din urmă pe cei care i-au întrecut, să se integreze în normalitate. Dar rușii nu sunt normali. Ei, spre deosebire de alte popoare, au o misiune în lume, să salveze, să elibereze.

Iată, au salvat Crimeea din ghearele „fasciștilor”. Credeți că pentru ce a ocupat Putin această regiune? Nu, nu pentru poziția ei strategică. Pentru ca Sodoma și Gomorra occidentale să nu-i înrobească pe rușii de acolo! Și pentru ca Apusul să înțeleagă că cu a treia Romă nu se glumește.

 Dar nu se vor opri aici.  Vladimir Putin vrea să salveze toată lumea. De decăderea morală a Occidentului, de înaintarea nestăvilită a homosexualității, de desfrâu și hedonism. În numele creștinismului. Putin este cavalerul cruciat al modernității… 

Ideile despre misiunea salvifică a Rusiei sunt foarte vehiculate astăzi. În însăși Rusia, unde le promovează Alexandr Dughin, mare luptător contra liberalismului occidental. Dar se vorbește despre ele și în Occident. De exemplu, Patrick J. Buchanan în „The American Conservative”, publică articolul „ Vladimir Putin, Christian Crusader?” în care Putin apare anume în această postură de salvator.  E ușor să scrii așa ceva fără a cunoaște realitatea rusă. Iar rușii înșiși, măguliți probabil de conținutul acestor deocheate ipoteze, le traduc și le publică imediat pe saiturile lor.

 Din păcate Rusia, cu toate că a preluat din Occident toate ideile sale, de la creștinism la comunism, a rămas să fie o periferie subdezvoltată a Occidentului. Ceea ce se întâmplă în Europa o fascinează sau o oripilează, dar întâmplările occidentale nu-i sunt suficient de clare, pentru că Rusia a avut o istorie diferită. Nu a avut Renaștere. Nu a avut reformă, contrareformă și războaie religioase pentru ca să înțeleagă ce este toleranța și statul despărțit de biserică. Autocrație. Comunism. Putin. Iată de ce rușii nu înțeleg bine Occidentul. Îl văd de departe, îl simplifică într-o manieră vulgară. Unul din clișeele care prind cel mai bine la rusul obișnuit este că Europa este paradisul homosexualității. Gayropa, Gaylandia, Evrojopa(jopa – cur în rusește), așa este poreclită Europa. Rușii nu înțeleg, sau cel puțin nu dorește să înțeleagă propaganda lor oficială, că Occidentul este foarte diferit, că este o unitate a luptei contrariilor. Că la Paris de exemplu, anul trecut, au demonstrat nu numai susținătorii căsătoriilor gay, dar și susținătorii familiei tradiționale. Că e normal să exagereze și să greșească nu numai rușii cu revoluțiile lor, dar și europenii moderni. Dar că aceste greșeli se fac într-o climă de libertate, nu așa ca la Soci, când fetele de la Pussy Riot au fost bătute ziua în amiaza mare de cazaci. Occidentul își are întrebările lui încă fără răspuns. Occidentul experimentează, gândește. E cutezător. Aș zice și „futezător”, având în vedere „Nymphomaniac”.

 În „Corriere della Sera” Mauro Magatti publică articolul „Il genere neutro nella società individualista”, în care meditează asupra faptului că în Australia a fost recunoscut al treilea gen al ființei umane, cel neutru. Magatti zice că eliberarea de toate legăturile sociale și naturale în care suntem prinși ca ființe umane și punerea la îndoială a tuturor certitudinilor poate avea efecte devastante. În cazul acesta nu se va găsi loc nu numai pentru etică, dar nici pentru cultură, care va deveni o îngrămădire bizară de semne și evenimente. Deci, Occidentul este polifonic, nu are o singură voce. Și, cât nu ar fi de straniu, Rusia ar putea să facă parte din el cu ușurință. Până la urmă, conflictul dintre Europa și Rusia se reduce  la nivelul civilizației materiale și la interesele economice ale marilor corporații. În rest, misiunea creștină a Rusiei e numai fum în ochi.

Din fericire, moldovenii nu au pretenția să salveze Occidentul din mrejele individualismului liberal. Nu au resursele și puterea armată a lui Putin, că de altfel poate că ar încerca. Deci tac și lucrează, fie acasă, fie în străinătate. Și se integrează încetul cu încetul în „amoralul” Occident. Vând aspiratoare de praf ca Ana Damian. Construiesc case. Lucrează în spitale. Mă rog, mai scriu și articole.

Despre Dan Puric, Providență, soarta Basarabiei și mântuirea României

La sfârșitul acestei luni martie, în cadrul unui proiect al Institutului Cultural Român, a venit la Chișinău Dan Puric, ca să susțină spectacolul „Suflet românesc” și conferința omonimă, dedicate aniversării de 96 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Dând un interviu ziarului Adevărul, actorul român a făcut mai multe declarații. Care mi-au părut curioase. De exemplu, aceasta: „Odată Basarabia inclusă în România, s-ar putea ca România să se revitalizeze. Ăsta este paradoxul. Basarabia, în credinţa mea, din ceea ce văd, tezaurizează inocenţă, o credinţă încă neîntinată şi încă neerodată de spaţiul acesta secularizant. După experimentul comunist teribil, ca o catastrofă naturală, urmează experimentul secularizant al civilizaţiei, care este poate mai periculos. Basarabia, paradoxal, din cauza opresiunii acestea continue, şi-a păstrat un nucleu de vitalitate românească nemaipomenit.”

Că Basarabia are credință e adevărat, de fapt. Dar anume de aceea că mai crede în flecăreala lui Puric, că umple sălile spectacolelor sale. De ce, mă întreb, manifestă Moldova mea această „inocentă” naivitate, de ce se lasă prinsă în plasa vorbelor meșteșugite ale unui actor? Aș zice, dintr-o slăbiciune critică, îmbinată cu un sufletism lăcrimos.

Într-adevăr, basarabenii au o mare slăbiciune pentru discursurile pline de fum, mai ales dacă fumul miroase a tămâie, pentru cuvintele mari și frumos sunătoare din coadă, pentru sfinți și martiri. Sunt emotivi, basarabenii. Le plac Tudor Gheorghe, Adrian Păunescu, Florin Piersic. Fuego a devenit în Moldova Artist al Poporului.

 Lui Puric deci nu-i este greu să-i facă a-l asculta cu gura căscată. Și le toarnă discursuri despre mântuire.   „Nici ghetoul comunist, nici plantaţiile de bumbac occidentale, unde toată forţa de muncă românească e dusă şi exploatată, nu sunt nişte soluţii. Este forţa proprie, credinţa care te ridică de la pământ. Nu te ridică asemenea unui accidentat, ci te ridică drept un om care pleacă împreună cu trecutul, aleargă prin istorie şi prin jertfă se mântuieşte. Dacă Basarabia a rezistat până acum, n-a rezistat datorită adaptărilor nelimitate la ciubota care i s-a pus în spate. Ci prin forma ei de dăinuire, aproape de tip castic. Adică limba, credinţa, felul de a fi, felul de-a gândi, mentalitatea, tradiţia. A lăsat tăvălugul să meargă şi şi-a văzut de natura ei. Noi trebuie să ne vedem de credinţa noastră. Restul sunt zgomote ale istoriei.”

Iac-așa. Nici mai mult, nici mai puțin, zgomote ale istoriei. Nu contează că Basarabia „a rezistat” în perioada sovietică nu pentru că mentalitatea și tradiția, ci pentru că economia, școala, instituțiile și oamenii instituțiilor au susținut-o… Și, odată ce Basarabia a rezistat, conservându-și atât de bine credința și tradiția, trebuie să salveze, prin românism(!), pe România însăși! Pentru că… iată: „În România nu mai există decât nuclee de popor. Restul este o populaţie bezmetică. Şi răul pe care comuniştii şi românii sovietizaţi l-au făcut basarabenilor pare a fi mai mic decât răul pe care ni l-au făcut nouă românii occidentalizaţi în sensul de secularizare, de idee globalizantă.”  

Așadar. Românii occidentalizați au secularizat România, i-au distrus ființa țesută din doine, balade și psalmi bisericești și au transformat-o într-o populație de bezmetici... Frumoase, profunde gânduri are Dan Puric, aproape ca cele ale lui Vladimir Putin, care luptă și el contra putreziciunii occidentale.  Dar Dan Puric deplânge mai ales generațiile tinere care vor ajunge să facă parte din tristul, demoralizatul Occident: „Peste nişte ani, vor ajunge în criza sufletească occidentală. În ce parte a ajuns Occidentul din punct de vedere sufletesc? Nicăieri. Un basarabean căruia i s-a luat pământul, care a rămas fără văcuţa lui, crezi că poate judeca precum Jean-Paul Sartre, care îşi făcea cafeluţa pe malul Senei şi zicea că comunismul este noua religie a lumii? El este cu mult peste Jean-Paul Sartre, fiindcă e în zona mărturisirii sufleteşti...”

Și, ca să combată și pe frontul din Est, Dan Puric a comentat situația din Crimeea și din Transnistria: „ Chestia din Ucraina e trasă de păr. Aia a fost o acţiune a băieţilor de dincolo şi li s-a răspuns cu o reacţie de autoapărare. Nu te bagi peste urs, îl laşi în pace. Ruşii, în calitate de sovietici, ne-au luat Basarabia. Noi, în calitate de creştini, nu ne bucurăm de ceea ce i se întâmplă Rusiei acum. Nu mai intră nimeni pe teritoriul Basarabiei. S-a dus duhul ăla cu Stalin şi Brejnev. E vechi. Nu mai ţine. Suntem într-o altă perioadă. Imunitatea acestui popor e dată numai de credinţă, mult mai mare decât contextul istoric.” Nimic de adăugat.

Citatele de mai sus sunt luate din Adevărul. Și îl reflectă în mod direct pe Puric. Dar, pentru a arăta adevărata prăpastie în care se află unii intelectuali din Moldova, fani ai lui Puric și prizonieri ai unei mentalități înapoiate, folcloristice, religioase, naționaliste – trebuie să dau acest citat grăitor dintr-un articol de Elena Tamazlâcaru din Literatura și Arta: „La 28 noiembrie, când întreaga lume urmărea cu atenţie ce se întâmplă la Vilnius, unde se hotăra soarta Basarabiei, Providenţa a făcut ca Dan Puric să se afle la Bălţi! La Bălţi, în oraşul de unde a pornit la 1918 Marea Unire! Întâmplător sau ba, la 6 martie 2011, din amvonul Catedralei Sf. Teodora de la Sihla, acelaşi Dan Puric ne-a plasat într-o parabolă, în care se înscria de minune poporul român, în parabola despre… dreptatea vulpii…”

Of, Providența… Of, plantațiile de bumbac occidentale… Of, ursul… Of, vulpea…