ÎNVĂȚĂTURILE UNEI REVOLUȚII

Atunci când Victor Ianucovici a urcat - ceașca de el! - în elicopter ca să-și piardă urmele, poporul revoluționar a mers la reședința sa de la Mejigorie. Așa, cu hurta, cu gloata, și dintr-o bolnăvicioasă, plebee curiozitate. Vila, rămasă fără stăpân, și-a deschis larg porțile, pentru ca să intre revoluționarii posesori ai unor modeste apartamente de 2-3 camere la bloc. Care au călcat deci pe aleile frumos pavate ale parcului și au ajuns la casa președintelui. Ah, dar ce frumusețe! Și oamenii au îndrăznit să intre. Și au rămas cu gura căscată.  Porți masive în lemn de nuc și stejar, scări cu minunate incrustații, candelabre strălucitoare imense, băi cu bideuri și televizoare de un lux exagerat, sere cu plante exotice, grădină zoologică cu fazani și căprioare, imitații de ziduri și statui antice,  un imens garaj plin cu automobile de epocă, mai multe bărci cu motor. Și un imens galeon în stil spaniol ancorat afară, pe malul unui lac artificial.

Revoluționarii au intrat și în vila Procurorului General al Ucrainei Pșonca. Ceea ce au văzut i-a scârbit peste măsură. Un lux de prost gust îngrozitor. O groază de bani transformată în bibelouri scumpe și strălucitoare. Și, uitat pe o masă, un plic cu numerele de telefoane a unui exorcist care scoate dracii din om și mai tămăduiește și cancerul. Foarte grăitor, plicul cu numărul exorcistului!

Fotografiile din casele lui Ianucovici și Pșonka  dovedesc pe de o parte o lăcomie nemăsurată, pe de altă parte o lipsă răsunătoare de cultură. În fața acestui lux deșănțat, care se ne fotte de sărăcia și nevoile poporului, devii bolșevic fără să vrei, îți vine o poftă nebună de a distruge orânduiala cea crudă și nedreaptă ce lumea o împarte în mizeri și bogați.

Apropo de bolșevici și de stânga moldovenească și românească. Era de așteptat ca aceștia să privească dacă nu cu entuziasm, atunci cel puțin cu înțelegere zurba făcută de poporul ucrainean, că doar se revoltau proletarii, masele de jos! N-a fost să fie. Iată ce susține președintele partidului socialist din Republica Moldova Igor Dodon, în articolul „Standardele duble ale demonocrației occidentale”: „În Ucraina, statul de drept a fost scos în afara legii. Iar teroriştii de pe euromaidan sunt legitimaţi ca cetăţeni democraţi şi luptători pentru valori şi principii. Acestea sunt standardele duble ale demonocraţiei occidentale. Criminalii cu steagul UE într-o mână şi cu coctailul Molotov în alta sunt declaraţi eroi ai revoluţiei proeuropene.

Am mai văzut asta şi în alte părţi. Acolo unde nu merge argumentul diplomatic, financiar şi ideologic, este aplicat argumentul pietrelor de pe caldarâm. Tehnologia a fost testată în atâtea ţări, inclusiv în Moldova în 2009, încât Ucraina nu avea nicio şansă să scape teafără. Totul se desfăşoară ca la carte, după scenarii bine puse la punct.
Occidentul utilizează toate resursele sale propagandistice pentru a transforma gloata bezmetică de pe Euromaidan în eroi revoluţionari. Occidentul face tot posibilul să rupă Ucraina în bucăţi.”

 Pe aceeași lungime de undă cu Dodon se află și CriticAtac: „Modul de operare în cadrul procesului de înlăturare a lui Yanukovici, mai mult, anulează orice pretenție la democrație, stat de drept și justiție pe care opoziția ucrainiană o avea. Faptul că acest act a fost susținut de UE prin vocea președintelui Comisiei Europene Barroso devine și mai grav. UE încalcă chiar principiile de funcționare ale democrației liberale, mai ales separarea puterilor în stat și rolul votului. Yanukovici era totuși un lider ales în mod legal și legitim, ce acceptase să se reîntoarcă la urne mai devreme. Așa-zisul garant al democrației în Europa încalcă principiile pe care le promovează și pentru care ucrainienii ar fi ieșit în stradă în primă instanță.

După toate aparențele, aceste evenimente nu pot fi descrise nici ca o revoluție burgheză împotriva unui leader corupt, nici ca una socialistă a unor mase de oameni ce preiau puterea pentru a-și exprima propriile interese. E, din ce în ce mai clar, o lovitură de stat pregătită în exterior și purtată prin intermediul unui grup de oameni foarte organizat ce exprimă poziții neofasciste și de extremă dreapta.”

Și tot pe CriticAtac Alexandru Racu afirmă: „Iulia Timoşenko a fost eliberată printr-o decizie a parlamentului (de fapt deputaţii doar au eliminat componenta penală din legea în baza căreia fostul premier a fost condamnată – V.D), şi tot printr-o decizie a parlamentului a fost suspendat Ianukovici. Întrebare: se prevede în Constituţia Ucrainei posibilitatea ca o majoritate parlamentară să voteze eliberarea unei persoane încarcerate în urma unei hotărâri judecătoreşti?”

Desigur, suntem perfect îndreptățiți să condamnăm nazi-fascismul și naționalismul ucrainean. Și tot astfel, trebuie să ne străduim a înțelege dedesubturile economice ale evenimentelor ucrainene, jocul marilor puteri. Este în drept să ne întrebăm și de ce în Statele Unite ale Americii nu există lovituri de stat?; și să râdem când ni se răspunde: pentru că în acea țară nu există o ambasadă SUA! Dar dincolo de toate astea trebuie să vedem că revoluția ucraineană nu e una de import, oamenii nu și-ar fi vărsat sângele pentru 100 de dolari. Și nu e un conflict de clasă. Și nici național, căci o sumedenie de ruși din Ucraina au susținut Maidanul. Revoluția din Ucraina e o revoltă a poporului contra unei puteri politice corupte și incapabile. E moartea lui Homo sovieticus, omul care așteaptă totul de la stat, și nașterea cetățeanului conștient care știe că are un cuvânt de spus în viața țării sale.

 Va fi de mare învățătură, această revoluție, pentru oligarhii moldoveni și întreaga clasă politică moldovenească. Sper și pentru stânga moldovenească.

PENTRU CINE CÂNTĂ GREIERII?

Beppe Grillo. Sursa foto: http://www.huffingtonpost.it/

            Erau săracii săracilor. Nu aveau pământ, nici case. Argățeau pe moșiile bogaților, trăiau în bordeiele care se aflau tot pe pământurile bogaților. Iar boierii îi loveau fără milă cu bicele, îi batjocoreau cu vorbe urâte, le luau copiii ca să-i facă slugi și pe ei, le luau cu de-a sila fetele ca să-și satisfacă poftele, le trimiteau feciorii ca să moară în război. Iar ei, sărăcimea zdrențuroasă, blestemații pământului, trebuiau să rabde și să tacă. Dar într-o bună zi răbdarea li s-a rupt. S-au privit unul pe altul cu disperarea în ochi și au înțeles că a venit ora luptei. Gata! Nu mai putem! Să rupem lanțurile!

            Și le-au rupt. Și s-au avântat la luptă pe viață și pe moarte. Și au cutreierat țara în lung și în lat tulburând inimile întregului norod. Și au trecut canalul Siciliei înot ca să ducă cuvintele lor de foc peste mare. Lumea se grămădea și-i asculta, și-i aplauda. Iar când a venit vremea să-i voteze – i-a votat. Și așa „Movimento 5 stelle” a ajuns în Parlamentul Italiei.

            De cum au intrat pe ușa Parlamentului, i-au și înjurat pe toți. S-au cățărat pe parlament, au strigat niște sudalme și Președintelui Napolitano. Iar pe Președinta Camerei Deputaților Laura Boldrini, care i-a rugat frumos să se poarte cum se cuvine, au înjurat-o și umilit-o mai tare ca pe toți ceilalți, bătându-și joc de onoarea ei de femeie. Păi, dacă Boldrini era o boieroaică sătulă, iar ei, luptătorii, niște săraci flămânzi și fără adăpost! Aveau dreptate! Lupta de clasă nu iartă!

            Dar oare e adevărat că mișcarea lui Grillo e formată din săracii săracilor? Dar oare e adevărat că pentastelații nu au avut în copilărie posibilitatea să meargă la școală și de aceea și sunt atât de needucați în spațiile publice?.. Doar în cazul când ar fi adevărate aceste presupuneri, am putea să găsim pe undeva o scuză pentru recentele porcării ale greierașilor. Dar nici atuncea! Pentru că știm că chiar și partidele care au reprezentat în parlament interesele claselor sărace, comuniștii de exemplu, nu s-au coborât niciodată la asemenea josnicii.

            Dar să ne întrebăm totuși, pe cine reprezintă „Movimento 5 stelle”? Aș fi tentat să spun că sunt niște populiști care se reprezintă doar pe ei înșiși, că încearcă să stoarcă lapte din piatra seacă a crizei, lovind în stânga și în dreapta, că sunt fasciștii zilelor noastre care anulează democrația și parlamentul prin obstrucționism și înjurătură. Și totuși, au fost votați. Poporul i-a vrut. Vox populi, vox dei. Ia să facem, domnule Carl Marx, o analiză a situației în spiritul materialismului istoric.

            Bănuiesc, îmi zice Marx, că pentastelații italieni sunt susținuți de o clasă medie sărăcită și un proletariat și mai sărăcit, de lucrătorii autonomi, de tinerii confuzi, care au în piept o dorință arzătoare de a protesta și de mulți alți rătăciți ai acestei frumoase țări cu bogate tradiții anarhice și teroriste – că doar nu degeaba a propovăduit prin Italia prietenul meu Bakunin! Într-adevăr, Marx o fi având dreptate, creșterea inegalității este supărătoare, bogații care devin tot mai bogați enervează. Și e de înțeles că cântecul, mai bine zis înjurătura țipată a lui Grillo, a devenit șlagărul preferat al nemulțumiților. Foarte bine, numai că atunci când nemulțumiții l-au votat, Marele Greier a fost o dezamăgire. În Parlament, acolo unde trebuia să se angajeze la muncă, să pună osul la bătaie, să rezolve problemele țării, armata de deputați a Bufonului a preferat să țipe, nu să muncească. Cred că alegătorii nu asta i-au cerut.

            De aceea sper ca năpăstuiții italieni să-și găsească alți apărători politici, mai vrednici și, dacă e posibil, mai educați.