Visualizzazioni totali

lunedì 25 marzo 2013

POLITICĂ ȘI ESTETICĂ


             Probabil, e greu să sugerezi o priveliște mai dezgustătoare din punct de vedere estetic decât aceea a adunării „populare” din Piazza del Popolo de la Roma, menită să-l apere pe bătrânul curvar al politicii italiene de o binemeritată justiție și să lanseze pdl la guvernare. Televiziunile au dat interviuri cu bătrâne îndrăgostite de focosul Cavaler, care îl apără fără niciun argument, cu tineri buimaci care nu prea știu ce să spună și care au profitat probabil de buna ocazie pentru a vedea Roma și a se distra.  Gurile rele au vorbit de întreprinderi care au pus la dispoziția dependenților autobuse, au plătit câte 4 ore de extraordinare; de organizatorii care au cumpărat prezența multor figuranți cu 10 euro și au distribuit pachete cu mâncare. În felul acesta, iubirea pentru Berlusconi și pentru pdl a ars mai cu foc, dovedind că, cu cât o țară este mai săracă, cu atât mai ușor poate fi manipulată. Da, săraca Italie! Asta e de zis, îți trezește mila. Iar imaginile cu saltimbancul și ortacii săi ar putea cred să ilustreze estetica urâtului.  Te trec fiori de dezgust când îi vezi pe alde Alfano, Scilipoti și Santanchè, fără principii, fără rușine, cu obrăznicia scrisă pe față, protestând nonșalant contra justiției, deci contra Statului – ei, care sunt datori să apere acest stat în calitate de aleși ai poporului! Și cred că nu degeaba mi-am amintit de poezia „Hoitul” a lui Charles Baudelaire.

            Iată de ce înțeleg  foarte bine reticența lui Bersani de a face un guvern al salvării naționale împreună cu această strânsură populistă, cu acest trist lumpen-proletariat în solda lui Berlusconi. O astfel de alianță ar fi un monstru născut de somnul rațiunii,  ar însemna o sinucidere politică, o cufundare în glodul rău-mirositor al corupției. O alianță cu Berlusconi ar fi de-o urâțenie estetică așa de mare, încât ar provoca un urlet cosmic de disperare, pe lângă care Urletul lui Munch ar fi colea o glumă.  Pentru orice politician onest o alianță cu partidul Marelui Corupător trebuie să fie tabu. E un păcat mai grav decât conspirația mafiotică.

  Dincolo de estetică, însă, pare că un guvern comun provizoriu dintre dreapta și stânga, menit să conducă țara în afara crizei, este o idee din ce în ce mai propusă. Iată, și „Corriere della Sera” insistă să se facă un astfel de „inciucio” între dreapta și stânga pentru a salva țara, fie de debandada pe care ar stârni-o lipsa guvernului și o altă tură de anticipate, fie de o guvernare grillistă. O fi având dreptate, și la urma urmei ce este pd dacă nu un pdmenoelle? Să se facă deci un guvern din persoane responsabile din ambele partide, care să dea încredere Europei și piețelor financiare. Așa e, numai că cei de la Corriere nu iau în considerație greața. Ce ne facem cu greața de a-i fi dat lui Berlusconi un salvconduct, cum o combatem? Cred că până la urmă Bersani va trebui să găsească un remediu contra acestei grețe, fie că în toscana preferată, fie în vreun amaro montenegro. Dacă Berlusconi s-ar retrage (consemnându-se în mâinile justiției?), dreapta italiană ar avea o șansă de renaștere. Dar, în loc să se manifeste ca un partid independent și capabil să gândească autonom, pdl s-a arătat în ultimul timp ca o bandă de slugi plătite ale unui boier.

  Și preferatul meu Mario Monti, ce figură a făcut? Cam tristă, e drept, dar a reușit să-și păstreze intactă imaginea de om de dreapta coerent. Nu a vrut să discute cu stânga vendoliană, a privit cu un maxim dispreț la „signor Grillo”. Dacă Italia nu l-a votat, cu atât mai rău pentru Italia.


 Italia a votat doi clowni. Neamțul care a spus vorba asta a avut perfectă dreptate, de aceea Italia va trebui să plătească scump ignoranța obraznică, anarhismul ofensiv, nihilismul dezlănțuit al cetățenilor ei semidocți. Pentru că anume aceștia l-au votat pe Grillo, ei sunt urmașii spirituali ai plebei parazitare care cerea de la împărat pâine și spectacole – astăzi uite că cer „reditto di cittadinanza”! Acești pseudorevoluționari sunt indubitabil de stânga, dar tot așa cum erau de stânga și fasciștii.  Cineva spusese că fascismul lui Mussolini era negru, acela al lui Grillo e verde, dar ambele au o inimă roșie. Elementul fundamental al mișcării lui Grillo este ignoranța. E o mișcare politică fără baze teoretice, fără filozofie, e puterea șarlatanului care îi fascinează pe naivi cu niște trucuri ieftine, e soluția ieftină și simplă a unei probleme grave și complicate, e construirea unei bombe atomice din lemn și carton, a unei nave interstelare din foi de cort. Nu ne trebuie TAV!  Nici incineratoare! Nu ne trebuie euro! Umberto Veronesi e poreclit Cancronesi. Rita Levi Montalcini e „una vecchia puttana”…  Am privit cu multă tristețe la fețele inexpresive ale lui Crimi și Lombardi, am rămas dezgustat de refuzul lui Grillo de a răspunde într-o manieră gentilă și educată la întrebările jurnaliștilor. M-a oripilat mai ales atacul de duminică asupra lui Grasso și Boldrini, învinuiți de a fi niște simboluri ale partitocrației. Dar am fost răzbunat pe deplin de formidabila prestanță a Laurei Boldrini la „Che tempo che fa”. A vorbit așa de frumos, a fost atât de convingătoare în pledoaria ei democratică, încât mi s-a părut la un moment dat că-l văd pe Grillo fugind schelălăind cu coada între picioare, speriat de lumina emanată de divina Laura.

Cred că în dosul teribilismului grillin se ascunde un singur lucru: teama ignorantului de a fi descoperit, frica junelui amant de a comite o défaillance în pat cu Politica. Dar Politica, această curtezană vicleană, nu va face eroarea de a-i disprețui pe grillini ca pe niște leproși periculoși, ci va cocheta cu ei. Pentru că grillinii sunt grillini și sunt periculoși doar în măsura în care sunt ignoranți. A fost suficient ca să fie puși în fața alegerii președintelui Senatului, să se ceară de la ei un act de responsabilitate civică, că imediat Minerva le-a trimis gândul cel bun și i-a făcut să-l voteze pe Grasso.  Ar fi foarte frumos ca băieții și fetele lui Grillo, mămicile parlamentare, ha-ha, cu copii în brațe să mai stea câțiva ani în băncile opoziției și să învețe încetul cu încetul cum și cu ce se mănâncă politica. Norocul nostru e că, odată deveniți parlamentari și senatori, grillinii reprezintă nu numai Mișcarea 5 stele, dar întreg poporul Italiei. Iar din poporul Italiei face parte, după cum se știe, și o bună parte din popoarele României și Moldovei.



Nessun commento:

Posta un commento