SERGIU MOCANU, UN BEPPE GRILLO AL MOLDOVENILOR

  

Sergiu Mocanu

Unul din cei mai importanți luptători anti-sistem în Italia a fost Partidul Radical al lui Marco Pannella. Considerați demagogi și excentrici, radicalii au lovit cu duritate în comoda perindare la putere a marilor partide consacrate, au demascat așa-zisele „inciucci” (înțelegeri secrete) între acestea, au promovat un referendum care să taie finanțarea partidelor de la bugetul statului. Acel referendum nu a trecut, dar actualele scandaluri legate de delapidarea unor sume fabuloase de bani din fondurile partidului lui Francesco Rutelli „Margherita” și partidului Liga Nordului al lui Umberto Bossi au demonstrat justețea cauzei pentru care au militat radicalii. E de amintit că anume datorită radicalilor au fost aprobate în Italia legile care permit divorțul și avortul, precum și legea care permite „obiecția de conștiință”. Radicalii au avut metode de luptă întotdeauna curate, inspirate din Martin Luther King și Mahatma Ghandi, au făcut uz pe larg de greva foamei și protestele pașnice. Nu au fost ei unicii luptători anti-sistem în Italia și au avut un succes întotdeauna slab la alegeri. Dar autoritatea lor a fost oricum foarte mare. Nu se poate spune același lucru despre Beppe Grillo și „Movimento Cinque Stelle”, care da, este și el contra sistemului și a atins în ultima vreme rezultate electorale importante, dar dă totuși impresia unui nihilism țipător. Oricum, după cum natura are nevoie de un sanitar al pădurii cum este lupul, așa și democrațiile au nevoie de luptătorii anti-sistem, care să muște la stânga și la dreapta, menținându-i treji și în formă pe subiecții politici majori.

Dar oare pădurea politică moldovenească are un „lup sanitar” al ei? Da, din fericire îl are. Numele lui e Sergiu Mocanu. E fondatorul „Mișcării Populare Antimafie”. Ceea ce presupune că Republica Moldova are și mafie. Mafia, mafioți sau „mafioji” sunt cuvinte populare la noi, lozinca „Jos mafia!” țin minte că se vedea încă la mitingurile și demonstrațiile anilor 90. Noțiunea a fost împinsă în conștiința populară și de filmele italiene, în special de „Caracatița”, care a rulat în acea vreme, și denumește fărădelegile în sens larg. Ceea ce nu înseamnă că nu ar exista și la noi criminalitate organizată în sens italian. Există, dovadă este prezența în vocabular a cuvântului „crâșa”, acoperiș în traducere din limba rusă, echivalent al italianului „pizzo”, care nu e decât taxa ilegală plătită mafiei de un întreprinzător în schimbul așa zisei „protecții”.

Dacă însă radicalii italieni denunță „regimul partitocratic”, apoi Sergiu Mocanu denunță mafiotizarea aproape că totală a statului moldovenesc. Regimul Voronin, spune Mocanu, a creat un mecanism pervers de vânzare a funcțiilor importante din stat, de supunere a justiției, de direcționare a fluxurilor majore de bani ai țării spre buzunarele câtorva granguri importanți. Lupta contra lui Voronin, dată de actualii lideri ai Alianței pentru Integrare Europeană Filat, Ghimpu și Lupu a avut ca miză majoră nu asanarea societății, nu democrația efectivă, dar acapararea mecanismelor de îmbogățire ilicită create de Voronin. Care mecanisme nu au fost deloc demontate, dar continuă să funcționeze în beneficiul paraziților cu nume sonore de liberali și democrați. Lucrurile acestea Sergiu Mocanu le spune cu curaj pe blogul său, în ziarul său, la radio și la televiziune.

Vladimir Plahotniuc

Un capitol important din discursul lui Mocanu îl constituie omul de afaceri Vladimir Plahotniuc, denunțat ca fiind pericolul major pentru democrația moldovenească. Fost președinte la Victoriabanc, fost director general Petrom Moldova, fondator al Asociației Oamenilor de Afaceri din Moldova, președinte al fundației filantropice „Edelweiss”, Vlad Plahotniuc, acest rechin al capitalismului moldovenesc având o avere estimată la 300 milioane dolari americani, a devenit vicepreședinte al Partidului Democrat și vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova. Mocanu îi pune în cârcă lui Plahotniuc păcate multe și grele: ar fi furat întreprinderi de stat, bănci și hoteluri; s-ar fi ocupat de proxenetism și trafic de ființe umane; ar fi finanțat la început Partidul Comuniștilor, după care s-a reprofilat susținând Alianța; ar fi corupt și supus prin banii săi principalele instituții ale statului și presa. El, Plahotniuc ar fi faimosul „păpușar” de care vorbea mai înainte, Filat, dar cu care acesta, spre nenorocirea noastră a tuturora, s-ar fi împăcat. După alegerea Președintelui, a devenit clar cine este și „păpușa”, chiar Președintele Nicolae Timofti în persoană. Prin urmare, susține Mocanu, prețul pe care l-a plătit Republica Moldova pentru decomunizare a fost mafiotizarea generală a țării. „Comuniștii și mafia de la guvernare sunt o apă și un pământ”, recită unul din sloganurile Mișcării antimafie.

Desigur, toate învinuirile pe care le aduce, Mocanu mai trebuie să și le demonstreze cu probe și martori în judecată, atunci când este chemat să dea socoteală pentru calomnie. E treaba lui. Simplul cetățean însă ar trebui să-i fie totuși recunoscător pentru faptul că îl ajută să-și formuleze niște întrebări. Cât de curați sunt cei care ne guvernează? Cum funcționează mecanismele puterii? Eu cu cine votez? Pentru țara noastră Mocanu este un Marco Pannella ori, dacă vreți, un Beppe Grillo.

Nu știu în ce măsură are dreptate învinuind anumite persoane. Dar cred că nu greșește deloc atunci când trage din toate tunurile asupra patriotismului și naționalismului de paradă de la noi, asupra politicii păguboase care dezbină o populație și așa dezbinată pe baza unui trecut controversat. Patriotismul este ultimul refugiu al ticăloșilor, reia Mocanu o celebră maximă, și arată cu degetul la unioniștii noștri Ghimpu, Pavlicenco, Petrencu și alții care o tot țin în comemorări, condamnări ale imperiilor și ocupanților, zile de doliu și sărbătoare, marșuri cu surle și dobe și costume naționale – uitând totodată de viața reală a oamenilor, de reforme și legea antidiscriminare. Aș vrea să arăt și eu cu degetul la soiul acesta ciudat de liberali, mari amatori de costume naționale, icoane și zile de doliu, pe care îi avem și printre moldovenii din Italia – dar mă voi reține. Voi încheia cu o frază „mocănească” care mi-a plăcut: „Dacă pe timpul lui Voronin omul murea de durere, pe timpul lui Filat moare de jenă, a lui Plahotniuc – de umilință, a lui Lupu – de râs și a lui Ghimpu – de rușine.”