Visualizzazioni totali

giovedì 18 gennaio 2018

Eminescu, manipulat grosolan

                   
 
         Viorel Boldiș a publicat în „Gazeta Românească” un așa zis interviu  cu Mihai Eminescu. Boldiș și Eminescu, ca să vezi minune, vorbesc între ei ca doi amici.  Despre capitalism. Și  critică această orânduială crudă și nedreaptă ce lumea o împarte în mizeri și bogați. Deplâng apoi ticăloșia clasei politice românești, demagogia, Uniunea Europeană, Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional, fac declarații naționaliste și antisemite... Așa zisul interviu mi-a părut deocheat din toate punctele de vedere.

         În primul rând, autorul se folosește de citatele din Eminescu pentru a-și sprijini propriile idei, rasiste și reacționare. În al doilea rând, procedează necinstit atunci când îl face pe Eminescu coautor, de mână cu el, Boldiș, al unor idei aberante, cum ar fi aceea că libertatea economică și Uniunea Europeană o să ne ducă la pierzare. În al treilea rând, e absurd să pui semnul egalității între capitalismul sălbatic de la sfârșitul secolului XIX  pe care îl cunoscuse Eminescu și capitalismul actual din Uniunea Europeană, în care avem stat social și în care bunăstarea păturilor largi ale populației a crescut enorm. E inutil în acest caz să aduci citate din Eminescu despre sărăcia lucie a țăranilor. Iar dacă în România încă mai există multă sărăcie, faptul se datorează desigur nu capitalismului ăsta nesimpatic, ci socialismului de sorginte sovietică și proastei guvernări. Și, în al patrulea rând, m-a uimit faptul că Boldiș, ancorat în vesela, însorita, gentila, frumoasa Italie deja de multișori ani, a trecut prin ea ca gâsca prin apă, nu s-a lăsat adică „stricat” de ideile politicește corecte care plutesc în aer.

         Se știe foarte bine că ideile politice ale lui Eminescu au fost reacționare. Marele poet, romantic și paseist, a susținut clasa boierească, clasa părinților săi, de altfel. Și a urât din tot sufletul ariviștii, parveniții, noua burghezie a orașelor (lumea lui Caragiale!) și pe reprezentanții ei politici, liberalii, mulți dintre care de fapt tot boieri erau. Eminescu a mai fost antisemit, și xenofob în genere. Pentru aceste păcate, însă, îi putem găsi niște scuze. Pe vremea lui monștrii xenofobiei și antisemitismului încă nu ieșiseră din ou, încă nu avuseseră loc marile pogromuri, nu se știa de genocidul armenilor, de Hitler și Antonescu. Dar nu are scuze în acest sens Viorel Boldiș.

         Interviul lui Boldiș demarează cu afirmația că sistemul capitalist a învins, însă este putred și meschin. Totul se învârte în jurul banilor. Lumea occidentală pare că trăiește un continuu progres, însă sufletește regresul ei este din ce în ce mai evident. Așa să fie? Și de ce, mă rog? Atunci când Occidentul produce în cantități infinite  literatură, filme, spectacole, atunci când viața socială clocotește pe arenele sportive și în sălile de concerte, atunci când turismul înflorește, atunci când restaurantele sunt pline... – cum poți tu să afirmi că Occidentul regresează sufletește?! Italia în care locuiește îi oferă lui Boldiș o multitudine de exemple de sufletism, de spiritualitate. E vorba de operele de caritate ale bisericilor, de coletele publice în favoarea sinistraților, de organizații ca Emergency a lui Gino Strada, de minunatele emisiuni televizate ale lui Alberto Angela etc. etc. Și e vorba mai ales de bunătatea oamenilor.

         Ei bine, ceea ce este revoltător nu e ideea în sine a lui Boldiș, ci faptul că Eminescu este chemat în cauză și silit să fie de acord cu aberațiile acestuia. Se creează deci o imagine falsă a poetului, care era copil al timpului său și nu cetățean al Uniunii Europene. Iată cum devine Eminescu, în cuvintele lui Boldiș, un opozant al sistemului socio-economic din UE: ”Politicienii noștri și așa zișii progresiști susțin însă exact contrariul, iar Uniunea Europeană, ai cărei membri suntem de o vreme încoace, se vrea garantul acestei lumi despre care tu susții că o să ne ducă la pierzare. Cu alte cuvinte, Eminescu susține că societatea liberă modernă o să ne ducă la pierzare. Ce ar fi, mă gândesc, să vadă Eminescu cum trăiește azi țăranul francez ori muncitorul german, ori cel puțin un handicapat italian dotat de subsidii și asistență de stat? Ce ar fi să-i vadă Eminescu pe românii în BMW-uri care merg prin Roma ascultând manele cu volumul dat la maxim? Ar mai zice ceva contra capitalismului care a creat o enormă bunăstare socială? Nu ar zice, dar Boldiș îl face să zică. „Mihai, îl tutuiește Boldiș pe Eminescu atrăgându-l în următoarea cursă, noi am aspirat întotdeauna să fim ca aceste mari națiuni apusene. Întotdeuna ne-am dorit să avem belșugul și prosperitatea lor. Nu e ușor de înțeles de ce reformele propuse de aceste mari puteri pot fi dăunătoare statului și națiunii române.” Într-adevăr, nu e ușor de înțeles de ce Boldiș îl face să răspundă pe Eminescu că da, reformele propuse României de UE sunt dăunătoare. Să răspundă Boldiș, cu argumentele zilei de azi, dacă le are!

         Și cu cât te cufunzi mai tare în lectura lui Boldiș, afirmațiile sale sunt tot mai prăpăstioase.

          Iată un atac la adresa televiziunii: „Unealta asta numită televiziune propune zi de zi întregului popor o demagogie goală de esență și principii, dar plină de înșelătorie. Iar poporul, sărac cu duhul și nu numai, crede tot ce i se spune.” Îmi vine să râd. Măi băiete măi, dar cum ai fi putut tu să vezi „Dallas” fără televiziune? De unde ai fi știut tu de Chuck Norris și Jackie Chan? Cum ai afla tu timpul probabil dimineața? Cum ți-ai da seama cât de folositor este preparatul Kukident? Și unde mai vezi tu atâtea femei frumoase ca la televizor? Nu e și nici nu poate fi zăbavă mai dulce decât televizorul!

         Iată un atac  asupra cetățenilor români de origine etnică neromânească: „Se vorbește tot mai mult despre o ingerință a unor forțe străine în treburile statului român. Ba unii chiar spun sus și tare că tot mai multe funcții importante în stat sunt ocupate ori de români neromâni, ori de tâmpiți fără nicio aptitudine intelectuală, singurele lor aptitudini fiind de ordin politic. Pe vremuri îi aveam pe fanarioți și credeam că acele vremuri au apus.” Și pe cine îi aveți în vedere, domnu Boldiș? Pe președintele țării? Pe parlamentarii unguri? Pe Raed Arafat? Ori cunoașteți și alți grecotei cu nas subțire și bulgăroi cu ceafa groasă, buni de alungat din țară?

         Nu era posibil să rămână uitați și evreii. „Mihai, unii te acuză că ești antisemit, că ai ceva cu evreii.” La care Mihai răspunde: Evreii au zis Congresului de la Berlin: „Sau țara să fie cum o vrem noi sau să nu fie”. Un apropiat viitor va zice: „Sau țara asta să fie în adevăr românească, sau nici nu merită să fie” ...Într-adevăr, într-un apropiat viitor, Hitler și Antonescu aveau să facă din România o țară cu adevărat românească, tragic de românească, din păcate.

         Nu mai vreau să continuu a pureca tot articolul lui Boldiș, e apăsător. Mă voi opri totuși o clipă asupra demagogiei, răul esențial care amenință vitalitatea poporului nostru. În Italia, văd, demagogia țâșnește abundent ca apa din Fontana Trevi. Cred că demagogia e inevitabilă în orice democrație. Dar pentru asta și există televiziunea cu mai multe canale, ca să se informeze cetățeanul din mai multe surse! Și apoi cetățeanul, chiar dacă e turmentat și nu știe cu cine să voteze, mai are și cap pe umeri. Nu există altă posibilitate de progres decât alegerea, cu cap, a unor conducători onești. Ai greșit o dată, pentru că erai cam turmentat? Încerci a doua oară, cu mintea trează. Nu demagogia este periculoasă, ci nepăsarea cetățeanului, resemnarea lui vinovată.


         Și apropo de capitalism. Nu îmi place acest cuvânt. Nu reflectă esența Occidentului. Esența Occidentului este respectarea drepturilor omului, inclusiv dreptul de a avea și mișca capitaluri, libertatea, toleranța. Atât Italia, cât și celelalte țări ale lumii libere, au o mulțime de neajunsuri și nedreptăți. Ca și România, de altfel. În lumea aceasta nouă este o grămadă de lucru de făcut! 

domenica 22 ottobre 2017

Un corso di formazione, una carica di energia positiva…

di Elena Druta

L’associazione Domina ha concluso un altro corso di formazione gratuito per assistenti familiari. Si è svolto dal 17 settembre al 19 0ttobre 2017, a Roma, in via Lusitania nr.4.

 Noi, gli organizzatori, l’avvocatessa Tiziana Licopoli e la sottoscritta Elena Druta, ci rivolgiamo alle nostre studentesse dicendogli un grazie di cuore per la loro presenza ed il loro calore umano.

Arrivati al fine di questo percorso, ripercorrendo le ore delle lezioni, ci sembra veramente di non aver perso in vano il tempo. Tante cose nuove abbiamo studiato, tante domande, tante risposte. Il corso, mi sembra, abbia centrato in pieno il suo obiettivo. Tocca a voi, adesso, care studentesse. Sarete in grado di fare buon uso di ciò che avete imparato? Sarete vere professioniste dell’assistenza familiare? Credo proprio di si.


In una delle lezioni qualcuna di voi aveva detto che le sembra di essere ritornata ai tempi del liceo. Non so perché, ma queste parole mi hanno emozionata.  



 

lunedì 13 marzo 2017

Due corsi gratuiti per assistenti domiciliari


EBINCOLF (Ente Bilaterale Nazionale del comparto datori di lavoro collaboratori familiari) unitamente a DOMINA (Associazione Nazionale datori di lavoro domestico firmataria del CCNL collaboratori domestici) annuncia l'iscrizione ai Corsi di formazione GRATUITI con rilascio di attestato, al fine di formare il personale domestico a garanzia della famiglia-datore di lavoro e del collaboratore domestico.

Corso di Assistenti familiari
Periodo: aprile 2017 - maggio 2017 nelle giornate del sabato e domenica e giovedì pomeriggio
Iscrizioni entro il 31.03.17

Corso di Baby sitter
Periodo: maggio 2017 - giugno 2017 nelle giornate del sabato e domenica e giovedì pomeriggio
Iscrizioni entro il 23.04.17



Per informazione e iscrizione
AVV. TIZIANA LICOPOLI cell. 338847916 - t.licopoli@libero.it
ELENA DRUTA 333.9240096

domenica 12 febbraio 2017

A semnat oare Vasile Alecsandri aceste versuri?

Carlo Policano, un italian care locuiește și activează la Chișinău, fiind un bun prieten al Moldovei, a publicat nu demult pe Facebook un articolaș despre Pușkin, care a trezit însă o vie polemică. Așa cum domnul Policano citează o poezie denigratoare la adresa poetului rus, pe care ar fi scris-o V. Alecsandri, am intervenit afirmând că bardul de la Mircești nu ar fi putut semna niște versuri atât de proaste și vulgare. Dar m-am bazat doar pe intuiția mea istorică și literară. Nu dispun de dovezi concrete. Cu cele ce urmează mă adresez specialiștilor și opiniei publice ca să demonstreze că versurile în cauză sunt o nerușinată făcătură care îl denigrează pe V. Alecsandri. Căci, după cum mi-am dat seama, există o sumedenie de persoane care, pornind de la niște atitudini naționaliste și rusofobe, sunt gata să sacrifice bunul nume al lui Vasile Alecsandri de dragul unei pretinse revanșe față de imperialiștii ruși și poetul lor Pușkin. Țin să subliniez de la bun început că nu îi aduc domnului Policano nicio învinuire, dumnealui a relatat doar ceea ce a aflat din sursele sale de la Chișinău.

Carlo Policano, în articolul său, zice așa:
Cel mai celebru dintre personalitățile exilate la Chișinău a fost Pușkin, care s-a aflat în acest oraș din 1821 până în 1823. Poetul rus, aflându-se într-un loc pe care îl considera ostil, și-a trăit exilul basarabean într-un mod virulent și provocator. Așa cum între timp viața de societate a Chișinăului devenise strălucitoare grație mulțimii de emigranți ruși, Pușkin o făcea pe anticonformistul și pe Don Juan, avea o viață de boem.

Moldova i-a oferit poetului rus prilejul să cunoască viața de la hotarele de miază-zi ale imperiului, unde a descoperit durerosul contrast dintre convențiile societății înalte ruse pe de o parte și libertatea senzuală a populațiilor din sud, străine vieții urbane, pe de altă parte.

Părăsind Chișinăul în 1823, Pușkin zice cu bucurie adio unui oraș care l-a strâmtorat, l-a sufocat. Această atitudine a sa, precum și alte versuri critice ale poetului față de locul său de exil, au provocat reacția supărată a unui important intelectual moldovean, Vasile Alecsandri. Acesta îi răspunse cu 3 strofe otrăvite.”

Traducerea traducerii pe care o face Carlo Policano mi se pare importantă pentru mesajul ei cultural, de aceea voi reda-o mot-a-mot în continuare: „Ești mai negru decât țiganii, tu, cel care ai cerșit la noi ani de zile, tu, cel care ai fost primit și care nici măcar mulțumesc nu ne-ai spus. Te-am ospătat cu daruri de pâine și sare. Iar tu în zori ni te-ai căcat în flori. Dă-ți atunci seama că nu ești un cal arab, dar un porc.” (Sei più nero degli zingari, tu che hai mendicato da noi per anni, tu che sei stato accolto e che non ci hai detto neanche “grazie”. Con doni di pane e di sale, col vino della nostra cantina ti abbiamo ospitato. E tu all’alba ridendo, ci hai cacato sui fiori.
[…] Lo vedi allora? renditene conto:non sei stato un cavallo arabo ma un PORCO!)

Acesta ar fi deci mesajul pe care îl trimite Vasile Alecsandri lui Alexandr Pușkin, mesaj care astăzi, într-un context de intensă globalizare, îl preiau italienii, mâine americanii, poimâine chinezii. Și care mesaj, paradoxal, nu lovește nici atâtica în marele Pușkin, dar în micul de Alecsandri și în nefericita cultură românească a două țări vecine și prietene. Suntem de acord? E bine așa? Iată și originalul pretinsei „opere alecsandriene” din care sorb vigoare aprigii luptători pentru ideea națională:

Fiind mai negru ca țiganii
Ce-ai tot cerșit la noi cu anii,
Tu cel primit cu dor de sus
Nici bogdaproste nu ne-ai spus.

Cu dar de pâine și de sare,
Cu vin din valea noastră mare
Te-am ospătat, dar tu în zori,
Râzând, te-ai scârnăvit în flori.

Apoi prin codri de milenii
Ai tot umblat, râzând alene,
Ei, vezi, atunci pun mâna-n foc:
Tu n-ai fost cal arab, ci porc!


Să facem acum câteva observații.
  1. Aceste execrabile versuri nu conțin nici un marcator lingvistic al limbii române din sec. 19 în care a trăit Alecsandri, din contra, avem chiar expresia „codri de milenii”, care face mai degrabă parte din apanajul expresiv al secolului 20.
  2. Autorul lui „Vasile Porojan” și a „Istoriei unui galbân”, luptător convins pentru cauza eliberării țiganilor, nu și-ar fi permis să-i folosească pe țigani ca termen negativ de comparație.
  3. Boier mare, om fin educat la Paris, ar fi coborât oare Alecsandri atât de jos ca să scrie despre un alt poet cum se scârnăvește în flori în zorii zilei? E de neimaginat.

Și totuși minciuna, falsul, făcătura aceasta grosolană a prins și a înșelat multă lume.
Cum a fost posibil? A fost posibil, cred, datorită ignoranței generale în materie de literatură, a fost posibil datorită valului de naționalism care a cuprins Basarabia proaspăt desprinsă de URSS. Faptul că ne-am recăpătat istoria, literatura, demnitatea a fost foarte bun, o meritam, a fost rău însă că această minunată revoluție basarabeană a servit drept prilej pentru a lovi fără discernământ în valori general recunoscute.

Pușkin, în acest sens, a fost o țintă perfectă. Boris Druță, un literat amator, compune un eseu (http://www.poezie.ro/index.php/essay/193729/index.html ) în care își varsă toată supărarea asupra poetului exilat în Basarabia. În viziunea lui Boris Druță, Pușkin se face vinovat de a fi zis că Moldova este o pustietate, că moldovenii sunt greoi, că moldovencele cedează cu ușurință, că Chișinăul este plictisitor etc. În loc să fie recunoscător poporului moldovenesc pentru ospitalitate, curvarul și bătăușul de Pușkin, căci așa este descris poetul (mă rog, cred că pe bună dreptate), deci în loc să pupe mâna moldovenilor, rusul își bate joc de ei. Pușkin se face a nu vedea cultura, tradițiile, folclorul moldovenesc. Un rus obraznic și porcos, mai pe scurt. Anume așa ca să corespundă clișeului naționalist preferat al moldovenilor: rusul este un porc. Și cred că anume în acest raționament putem găsi explicația apariției falsului cu poezia lui Alecsandri. Boris Druță o citează și oferă ca sursă ziarul „Țara” din 21 mai 1991. Îmi imaginez că cineva, aș vrea mult să știu cine, a făcut gestul orwellian de a rescrie istoria, pentru ca să se dovedească că nu numai noi, dar și înaintașii erau vajnici luptători cu rușii.

Declar că, pentru a dovedi paternitatea lui Alecsandri asupra versurilor în cauză, nu mă satisface sursa „Țara” 21 mai 1991, nu tot ce scriu ziarele e de crezut. Aduceți-mi un citat din opera completă a lui Alecsandri. Unde și când a publicat Alecsandri această poezie? Sau cine mărturisește că ar fi citit-o poetul cu vreo ocazie, la „Junimea” de exemplu?

Nu este șagă să aruncăm o ocară veșnică asupra bardului de la Mircești. Și nu este bine să ne imaginăm că suntem ca popor și cultură mari și tari. Să recunoaștem cu modestie că merităm din partea altor popoare și niște zâmbete ironice.